Primul pas: Cereri de informații de interes public cu privire la gestionarea fondurilor destinate tinerilor

solicitari informatiiPrimul pas făcut în cadrul proiectului ”Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale”, este transmiterea unor solicitări de informații de interes public către 82 de consilii județene și locale, urmând ca răspunsurile să fie analizate și evaluate în conformitate cu metodologia de realizare a diagnozei privind gestionarea fondurilor pentru tineri la nivelul autorităților locale. Solicitările formulate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, referitoare la activitatea instituției vizate, în domeniul tineretului sunt:

  1. Componența consiliului consultativ constituit la nivelul structurii vizate ,pentru gestionarea fondurilor destinate tineretului (în acord cu art. 4. litera e, a Legii Tinerilor – legea 350/2006);
  1. Valoarea sumei alocate anual, de către instituțiavizată, pentru ”Fondul destinat activităților de tineret” (Conform art. 28 alin. (1) a legii 350/2006), menționând totodată și valoarea sumelor cheltuite anual din acest fond, informațiile fiind solicitate pentru ultimii 3 (trei) ani;
  1. Valoarea sumelor alocate anual, în afara ”Fondului destinat activităților de tineret”, pentru proiecte de și pentru tineret organizate de ONG-urile de tineret din județul vizat(dacă este cazul), precum și valoarea sumelor cheltuite din aceste fonduri. , informațiile fiind solicitate pentru ultimii 3 (trei) ani;
  1. Din sumele menționate anterior la punctul 3, în ultimul an (2014), am solicitat precizarea valorii sumelor alocate pe bază competițională (concursuri de proiecte) pentru ONG-uri.(Informații solicitate pentru ultimii 3 (trei) ani)
  1. Din sumele menționate anterior la punctul 3, în ultimul an (2014), am solicitat precizarea valorii sumelor alocate ONG-urilor fără bază compețitională (în parteneriat). (Informații solicitate pentru ultimii 3 (trei) ani)
  1. În cazul în care instituția vizată a organizat în ultimul an (2014) o astfel de competiție pentru finanțarea proiectelor cu și pentru tineri organizate de ONGT-uri / grupuri de inițiativă de tineret, am solicitat următoarele:

– Regulamentul de depundere a proiectelor

– Procedura de selecție a proiectelor, inclusiv criteriile de eligibilitate

– Calendarul de depunere, selecție și finanțare a proiectelor

– Lista finală a câștigătorilor

Datele culese vor fi utilizate în vederea elaborării diagnozei privind statusul actual al gestionării fondurilor pentru tineret, disponibile la nivel local, ce va fi publicată în cadrul proiectului ”Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale”. Această diagnoză va reprezenta punctul de pornire al celorlalte activități din cadrul proiectului.

Așteptăm cu interes răspunsurile autorităților și vom face publice analize preliminare și finale ale datelor colectate din răspunsurile primite. Acestea și diagnoza privind fondurile de tineret alocate de APL vor fi actualizate periodic pe site-ul proiectului. Vă invităm să urmăriți în continuare proiectul și să ne sesizați orice informație cu privire la gestionarea acestor fonduri de către APR, utilizând secțiunea “Vreau să fac o sesizare”, pusă la dispoziție pe site-ul proiectului.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sesizari

  • Vreau să fac o sesizare! alarms

    Ai remarcat o neregulă în gestionarea fondurilor de tineret la nivel local? Vrei sa te implici? Fă o sesizare.

Parteneri

Arhiva

October 2024
M T W T F S S
« Mar    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Status

SONDAJ

Sunteți mulțumit/ă de modul de gestionare a fondurilor destinate tinerilor la nivel local?

View Results

Loading ... Loading ...

NEWSLETTER

Abonează-te